Inițial, Radu Mazăre ceruse ICCJ revocarea arestului preventiv, ”deoarece scopul măsurii nu mai poate fi atins, întrucât fostul primar al Constanţei se află deja sub puterea unei decizii privative de libertate”.
„Sunt de acord cu solicitarea avocatului şi vă rog să îmi revocaţi măsura arestului preventiv”, a declarat Radu Mazăre în instanţă. „La ora asta ar fi o pură formalitate să venim din 30 în 30 de zile să disputăm acest mandat, care nu mai are niciun scop”, a spus apărătorul.
Pe de altă parte, procurorul a cerut respingerea cererii avocatului, argumentând că: „În decembrie 2018, a părăsit teritoriul României deşi s-a aflat sub o măsură preventivă. A avut o conduită de sfidare a justiţiei. Cauza nu e definitiv soluţionată. Inculpatul a reuşit să fie adus în ţară cu intervenţia organelor competente!”, informează mediafax.ro.
Totuși, magistraţii Înaltei Curţi au decis, marţi, să menţină arestul preventiv pentru Radu Mazăre, pe o perioadă de 60 de zile, începând din 6 iunie şi până în 4 august. Decizia nu este definitivă. Măsura preventivă este dispusă în dosarul Polaris, în care fostul edil are o condamnare în primă instanţă. „Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Mazăre Radu Ştefan pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 06 iunie 2019 până la data de 04 august 2019, inclusiv. (…) Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul Mazăre Radu Ştefan. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare”, se arată în minuta instanţei.
Radu Mazăre a fost plasat, în acest dosar (”Polaris”), sub control judiciar, însă fostul edil a încălcat condiţiile şi a plecat în Madagascar, fiind emis mandat de arestare pe numele său. În 21 mai 2019, instanţa supremă a confirmat mandatul de arestare preventivă, nefiind decizie definitivă.
Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în alt dosar, cel al retrocedărilor, este încarcerat la Penitenciarul Rahova.